Raportul financiar Yamaha 2015. Rezultate surprinzatoare

Raportul financiar Yamaha 2015. Rezultate surprinzatoare

Potrivit rapoartelor financiare, pentru Yamaha Motor Co. Ltd.  afacerile merg din plin. Acestea arata, potrivit unui comunicat de presa transmis in data de 4 august, ca vanzarile de motociclete au crescut cu 7,6% in primul semestru al anului 2015, fata de prima jumatate a anului trecut. Mai surprinzator decat atat este faptul ca veniturile nete au crescut cu 65,8% fata de anul 2014.

Un lucru este cert, dintre toti constructorii japonezi de motociclete, Yamaha a acordat probabil cea mai mare atentie si efort pentru a dezvolta noi modele atractive de motociclete. In timp ce Honda ofera motociclete cu sistemul DCT, Kawasaki si-a indreptat atentia spre dezvoltarea segmentului sportbikes iar Suzuki continua pe linia traditionala, Yamaha lanseaza noi modele cu performante decente si preturi acceptabile. Sa luam spre exemplu modelele Yamaha MT-09, Yamaha R3 si noul Yamaha R1, care au avut parte numai de critici pozitive din partea specialistilor. Motociclete rapide, fiabile si la un pret excelent.

Yamaha Motor Co, stapaneste momentan reteta succesului si asta se datoreaza in principal unor factori simpli dar esentiali: activitate sustinuta in cercetare si dezvoltare de noi proiecte, deschidere catre toate pietele, oferirea nu unor produse extrem de sofisticate ci mai degraba practice, de calitate si la niste preturi decente.